Ce este pedestrianismul

Mergeam zilele trecute pe stadă și am auzit cuvântul pedestrianism, moment în care am scos telefonul să caut ce este pedestrianismul că la primul auz părea un fel de grupare secretă ceva.

Ce este pedestrianismul

Ei bine, este o filosofie fondată în 1999 de către Michael E. Arth, un artist american, proiectant urban. Aceasta încearcă să rezolve diversele probleme sociale, de sănătate, economice, legate de energie sau de mediu.

Pedestrianismul propune o soluție de reducere a utilizării automobilelor.

Un cartier sau un oraș care utilizează Pedestrianismul se numește Sat Pietonal (Pedestrian Village). Satele Pietonale pot varia între localități în care să nu existe aproape nici o mașină, sau localități în care să existe cai de acces pentru automobile în spatele caselor, dar în față acestora să fie doar zone pietonale.

Într-o mare măsură, Noul Pedestrianism respectă designul unui oraș tradițional, în care străzile principale sunt înlocuite de culoare pietonale, unde accentul este pus pe mersul pe jos sau cu bicicletă. Benzile pietonale au în jur de 5 metri lățime și sunt împărțite în două, o parte pentru cei care preferă mersul pe jos și altă pentru mijloace de transport precum bicicletele sau rolele. Astfel, este creat un vast domeniu public, liber de miros, sunete și automobile.

La nivel mondial, au loc aproximativ 500.000 de decese provocate de accidente de mașînă. O soluție bună pentru prevenirea acestora ar fi crearea mai multor orașe în care transportul să se bazeze pe mersul pe jos sau cu mijloace de mai puțin periculoase.

Un alt avantaj al renunțării la autovehicule ar fi reducerea consumului de petrol sau al altor surse de energie limitate. Acestea, prin urmare, duc la un grad mai scăzut de poluare.

De asemenea, din punct de vedere estetic, benzile pietonale arată mult mai bine decât străzile pentru mașini deoarece permit crearea mai multor parcuri, spații verzi, fântâni, sau alte locuri de recreeere.

Voi ce părere aveți despre pedestrianism?

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.