În urmă cu o lună m-am decis să-mi dau demisia de la job și pentru a face asta mi-am luat câteva măsuri de siguranță. Tot procesul a durat cam două luni în care nu m-am stresat de job, ci de a-mi pune viața în ordine.
Sigur nu se potrivește oricui, dar dacă vrei să vezi ce am făcut eu citește următoarele rânduri.
Cel mai bine ar fi să mai stai o lună sau două pentru a economisi bani ca să ai ce cheltui în timp ce cauți alt loc de muncă. Acest lucru se numește și plasă de siguranță și nu vrei să rămâi fără bani înainte de a găsi ce îți dorești pentru că vei fi obligat să accepți orice job doar ca să câștigi bani, iar astfel poți ajunge cu un job mai prost și mai slab plătit față de cel vechi.
Fă-ți analizele cât timp mai ai asigurare deoarece odată ce angajatorul nu va mai plăti dările la stat care vin odată cu salariul, nici asigurarea ta medicală nu va mai fi valabilă și dacă ai vreo problemă sau trebuie să te programezi la doctorul de familie plătești. Așa că înainte de a-ți lua câteva luni de vacanță gândește-te bine și la aspectul sănătății și fă-ți analizele pentru a fi cu ele la zi.
Calculează-ți bugetul și vezi cât poți sta fără job, astfel știi care este ritmul în care trebuie să cauți un job nou și care sunt costurile de trai de care ai nevoie. De asemenea, cu cât economiile tale rezistă mai mult, cu atât ai mai mult timp să găsești jobul pe care ți-l dorești. Cu toate acestea, sfatul meu este să nu cheltui toate economiile și să rămâi angajat până găsești ceva ce îți place.
Aplică la cât mai multe joburi și nu procrastina deoarece chiar dacă vrei o lună sau două de vacanță, procesul de recrutare nu este așa simplu și adesea trebuie să mergi la mai mult de două interviuri pentru a obține o poziție mai ales în cazul în care aceasta este pe o funcție de management. Ia în calcul și acest aspect și șansele ca procesul de transfer să se desfășoare cât mai bine cresc.