Un credit urgent îți poate fi de folos când cauți o soluție de finanțare, însă primești refuzuri pe bandă rulantă din partea băncilor. La fel ca orice împrumut, și acesta are o serie de avantaje și dezavantaje, însă, te poate ajuta să faci față situațiilor neprevăzute, în care ai nevoie rapid de un anumit sprijin financiar.
Câți bani poți obține
În general, creditul urgent se axează pe sume mai mici, ce nu depășesc 4.000 de lei, în timp ce perioada de rambursare nu trece, de regulă, de câteva luni. Totodată, există și situații în care perioada de creditare durează doar câteva săptămâni. În cele mai multe cazuri, aprobarea vine în aproximativ 2 ore din momentul în care aplici online pentru obținerea împrumutului.
Pe lângă creditele urgente, unele IFN-uri au în portofolii și alte tipuri de împrumuturi mai consistente, chiar și de până la 40.000 de lei, perioada maximă de rambursare ajungând până la 5 ani.
Condițiile de acordare nu sunt dificile
Există câteva condiții minime, pe care trebuie să le îndeplinești pentru a ți se aproba accesarea unui credit urgent. În general, IFN-urile solicită:
- Să fii major. Vârsta maximă poate ajunge până la 75 de ani;
- Să ai cetățenie română;
- Să încasezi venituri pe care le poți dovedi, la cerere.
În ceea ce privește nivelul veniturilor, unele IFN-uri îți pot acorda un împrumut urgent chiar și dacă obții, lunar, 300 de lei. Altele setează limita minimă la 500 de lei/lună. Ești eligibil și dacă ai o vechime de cel puțin o lună la actualul angajator. Acest lucru nu este valabil, de exemplu, dacă aplici pentru un credit de la bancă, caz în care vechimea minimă ar fi trebuit să fie de 3 sau 6 luni (în funcție de normele creditorului).
În timp ce băncile pun preț pe comportamentul de bun platnic, alegând, în caz contrar, să îți refuze cererea de finanțarea sau să îți ofere creditarea doar dacă vii cu un codebitor, situația e mai relaxată în „ograda” IFN-urilor. Dacă figurezi în evidențele Biroului de Credit sau dacă ai poprire asupra veniturilor nu înseamnă că nu ai șanse să obții un credit urgent fără emoții. Același lucru este valabil și dacă te bazezi pe un contract de muncă încheiat pe perioadă determinată.
Ce costuri presupune un produs financiar nebancar
Costurile unui credit urgent pot fi mult mai ridicate decât cele aferente unui împrumut bancar. Însă, având în vedere că pe piața nebancară există zeci de IFN-uri, vei găsi o gamă variată de soluții de creditare. De exemplu, dacă ești la primul astfel de credit, poți lua în considerare și împrumuturile fără dobândă, fie timp de 30 de zile, fie pe întreaga perioadă de rambursare. Dar, în cazul unei întârzieri la plata ratei, urmările vor fi destul de dureroase, din punct de vedere financiar, ca urmare a dobânzilor penalizatoare deloc neglijabile și a unei valori DAE ce poate fi mai mare de 7.000%.
Înainte de accesarea unui credit urgent, alocă timp suficient pentru verificarea tuturor costurilor, fiind în avantajul tău să găsești o soluție însoțită de cât mai puține comisioane, care să nu-ți afecteze grav portofelul. Drept urmare, nu ar strica să arunci o privire inclusiv asupra dobânzilor penalizatoare.
Unele IFN-uri pot percepe comisioane pentru:
- Aprobarea împrumutului;
- Administrarea lunară a creditului;
- Rambursare anticipată;
- Prelungirea scadenței;
- Refinanțare externă.
Sortter te ajută să iei o decizie înțeleaptă
Dacă vrei să alegi un credit urgent rentabil, pe care să nu îl regreți ulterior, este esențial să compari mai multe oferte existente pe piața bancară. În cazul în care îți propui să faci singur acest lucru, ar trebui să aloci, în medie, cam 10 – 15 minute pe site-ul fiecărui IFN, pentru a te pune la curent cu toate informațiile financiare de care ai nevoie pentru a lua decizia finală. „Operațiunea” se poate dovedi destul de obositoare și ar putea dura extrem de mult. Însă, poți economisi timp, dacă apelezi la ajutorul platformei de comparare Sortter. Cu ajutorul acesteia vei putea identifica în doar câteva minute o soluție avantajoasă, fără să depui niciun efort.
Sortter îți oferă acces gratuit la o bază de date cu informații esențiale despre oferte de creditare disponibile pe piața nebancară. După ce vei introduce suma pe care îți dorești să o creditezi și vei alege perioada de rambursare care îți oferă stabilitate, Sortter îți prezintă detaliat și transparent o serie de produse financiare care întrunesc criteriile tale. Vei afla rapid condițiile de creditare, dar și nivelul dobânzilor și al comisioanelor practicate de IFN-uri. Comparând ofertele, o vei putea identifica pe cea mai rentabilă.